Connect with us

HeyNews.ro

De vorbă cu Hunor Moldovan, antrenor de fitness: ”Lăsați copiii să facă sport! Chiar și sală!” Ce obiective are pentru anul ăsta

Interviuri

De vorbă cu Hunor Moldovan, antrenor de fitness: ”Lăsați copiii să facă sport! Chiar și sală!” Ce obiective are pentru anul ăsta

Continuăm seria de interviuri despre succes cu oameni care ne inspiră. Zilele acestea am stat de vorbă cu Hunor Moldovan, un tânăr antrenor de fitness din Cluj-Napoca. Face sport de mic, a făcut fotbal de performanță timp de 7 ani, iar după ce a renunțat la fotbal, din motive personale, tânărul a început să facă sport chiar și în sala de forță. A absolvit cursul de Instructor Aerobic și Instructor Fitness în cadrul Exclusive Academy și este înzestrat cu o experiență vastă în domeniul fitness-ului de peste 8 ani iar acum e pregătit să vă transforme corpul și stilul de viață. Sportul este viața lui și nu își imaginează o zi fără antrenamente. Află povestea de viață a lui Hunor Moldovan, într-un interviu, în exclusivitate pentru HeyNews.ro. Enjoy!

HeyNews.ro: Salut. Spune-ne, te rugăm: cine ești si de unde vine pasiunea ta pentru sport? Cum ai ajuns să te ocupi de fitness?

HUNOR MOLDOVAN: Salutare! Mă numesc Hunor Moldovan, sunt sportiv de performanta și antrenor personal în Cluj-Napoca. Sunt sportiv încă de mic! Am practicat fotbalul de performanta timp de 7 ani, m-am lăsat și după 1 lună am început deja să merg la sală deoarece nu puteam să nu fac sport! (După discuții foarte lungi cu părinții care credeau că nu mă voi mai dezvolta așa cum trebuie din cauza sportului acesta. Cu ocazia asta vin și cu un mesaj către părinți. Lăsați copiii să facă sport! Chiar și sală! Cât timp nu se lucrează cu greutăți mari și nu se fac exerciții care pun presiune pe coloană totul este în regulă!) În foarte scurt timp, fără sa îmi dau seama, am ajuns deja pe scenă de la concursurile de culturism și fitness! Și de aici a început totul! Dorința de a ajuta și motiva și alți oameni să înceapă un stil de viață sănătos! (Sunt sigur că am și reușit.)

HeyNews.ro: Știu că ești antrenor personal în Cluj-Napoca. Cum ți se pare lucrul cu oamenii? Cum îți câștigi clienții și cum reușești să îi păstrezi?

HUNOR MOLDOVAN: Munca cu alți oameni este exact cum o creezi tu! Dacă realizezi o conexiune de prietenie de la început, fiecare zi este ca și o întâlnire cu prietenii! Doar că este o întâlnire constructivă, unde le transformi viața complet prin rezultate din punct de vedere al aspectului fizic și psihic! Cum îi păstrez? Este simplu. Odată ce le-ai prezentat toate beneficiile sportului și odată ce văd rezultate din punct de vedere fizic și psihic, pur și simplu nu renunța! Este ca un drog sportul acesta.

HeyNews.ro: Cum arată o zi din viața ta? Câte ore dedici antrenamentelor?

HUNOR MOLDOVAN: Dimineața antrenez membrii din echipa mea în jur de 3-4 ore, vin acasă, îmi fac de mâncare pentru ziua respectivă (sau poate pentru mai multe), mă ocup de oamenii din online (antrenez și oameni din alte țări), mă odihnesc 1 oră să pot da randament maxim în fața persoanelor din echipa mea și după masă. (Încă 4-5ore de antrenat alte persoane) și apoi vine antrenamentul meu! Ziua o închei cu cititul unei cărți (de educație financiară în general). Pe săptămână mă antrenez cel puțin 6 ore! (6 antrenamente de 60 minute.)

HeyNews.ro: În ce constă dieta ta?

HUNOR MOLDOVAN: Alimentele care le-am consumat și le consum din ultimii 8 ani, se pot numără pe degete, acestea fiind: ouă, fulgi de ovăz, orez, pui/pește, cartofi dulci, iaurt grecesc și legume! Altceva nu se găsește în frigiderul meu.

HeyNews.ro: Care consideri că e rețeta succesului pentru cineva care face sport ca să se mențină în formă? Ce tip de mișcare ar trebui să facă și cât?

HUNOR MOLDOVAN: Rețeta succesului ca în orice domeniu, este perseverența și răbdarea! Nu poți obține rezultate mărețe în 1-2luni. Recomand atât antrenamentele de forță cât și de anduranță. Acestea, îmbinate cu o nutriție echilibrată duc la rezultate senzaționale!

HeyNews.ro: Folosești / recomanzi suplimentele pentru creșterea masei musculare?

HUMOR MOLDOVAN: Recomand doar în momentul în care mesele principale sunt puse la punct! Apoi, putem apela la niște proteină, creatină, aminoacizi și vitamine!

HeyNews.ro: Ce concursuri ai câștigat până în prezent?

HUNOR MOLDOVAN: Din păcate nu am apucat foarte mult să concurez deoarece de la o vârstă fragedă m-am mutat singur și trebuia să mă pun pe picioare! După ce am făcut asta, m-am pregătit foarte intens pentru Tiger Classic (ajunsesem în forma mea de top din toate timpurile, 100kg definit) dar s-a anulat concursul din cauza pandemiei. Anul acesta voi reveni la Campionatul National! Fiți pe faza!

HeyNews.ro: Există rivalitate între voi instructorii? Cum răspunzi la răutățile celor din jur?

HUNOR MOLDOVAN: Există și va exista mereu! Mereu vei avea rivalitate când ești bun în ceva! Important este să te faci auzit prin și mai multe rezultate! (Let the success make the noise.)

HeyNews.ro: Ce obiective ai pentru anul acesta?

HUNOR MOLDOVAN: Locul 1 la Campionatul național și înființarea primului business!

HeyNews.ro: Care este cea mai mare realizare din viața ta?

HUNOR MOLDOVAN: Cea mai mare realizare a mea este că visele mele continuă să devină realitate!

HeyNews.ro: Ce consideri că le lipsește românilor pentru a avea un stil de viață sănătos?

HUNOR MOLDOVAN: Informația! Nu suntem destul de informați sau nu vrem să fim informați! Sunt pline rețelele de socializare de content bun și educativ, important este să fi interesat și motivat să faci ceva!

HeyNews.ro: Care este cel mai important mesaj pe care vrei să-l transmiți oamenilor?

HUNOR MOLDOVAN: Sportul vă poate schimba viața radical! Vă provoc să vă țineți de sport 3 luni și nu veți renunța după.

HeyNews.ro: Ce ne poți spune despre viața ta personală?

HUNOR MOLDOVAN: Este una încărcată. Sunt foarte focusat pe cariera și viitorul meu. În timp ce alții sunt în cluburi, eu muncesc pentru visul și viitorul meu de a ajunge de succes!

 

View this post on Instagram

 

A post shared by HUNOR MOLDOVAN (@hunormoldovann)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by HUNOR MOLDOVAN (@hunormoldovann)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by HUNOR MOLDOVAN (@hunormoldovann)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by HUNOR MOLDOVAN (@hunormoldovann)

Ești sportiv? Ai o poveste de viață inspirațională? Scrie-ne povestea ta pe Instagram, iar noi o facem publică cititorilor noștri! 🙂

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.HeyNews.ro acele mesaje, comentarii, opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.

comentarii

Dacă ai un subiect despre care vrei să scriem sau ai surprins imagini foto sau video cu o vedetă scrie-ne pe adresa de e-mail heynewsro@gmail.com.

Lasa Comentariu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai Multe in Interviuri

To Top
error: Contentul este protejat!