Connect with us

HeyNews.ro

De vorbă cu Scarlat George, instructor de fitness: ”Dacă iubești sportul, evoluția va veni de la sine”

Interviuri

De vorbă cu Scarlat George, instructor de fitness: ”Dacă iubești sportul, evoluția va veni de la sine”

Scarlat George Ștefan are 29 de ani, locuiește în Ploiești, este antrenor de fitness, și a început „să tragă de fiare” acum 9 ani. Sportul este viața lui și nu își imaginează o zi fără antrenamente. Află povestea de viață a lui George, într-un interviu, în exclusivitate pentru HeyNews.ro. Enjoy!

HeyNews.ro: Salut. Spune-ne, te rugăm: cine ești și de unde vine pasiunea ta pentru sport? Cum ai ajuns să te ocupi de fitness?

SCARLAT GEORGE: Mă numesc Scarlat George Ștefan, iar pasiune mea pentru sport vine din atracția mea pentru lucrurile mai „altfel” ca să le spun așa. Mi-a plăcut mereu să fiu altfel decât ceilalți și am făcut tot posibilul pentru a reuși acest lucru. Sportul a fost cel mai aproape de sufletul meu, îi admiram pe cei cu fizic musculos, atletic și mi-am spus că voi reuși și eu să ajung așa, ba chiar să ajut alți oameni să ajungă la fizicul dorit.

HeyNews.ro: Știu că ești antrenor personal în Ploiești. Cum ți se pare lucrul cu oamenii? Cum îți câștigi clienții și cum reușești să îi păstrezi?

SCARLAT GEORGE: În momentul în care începi să lucrezi cu oamenii, descoperi fel și fel de noi caractere. Mulți vin la mine fără să fi făcut sport vreodată iar faptul că eu le deschid cumva o poartă către o nouă pasiune, este cea mai mare mulțumire. Clienții îi câștig în general prin promovare și recomandări și nu am niciun fel de secret în a îi păstra. Odată ce ei văd rezultate, înseamnă că împreună facem treabă bună.

HeyNews.ro: Cum arată o zi din viața ta? Câte ore dedici antrenamentelor?

SCARLAT GEORGE: Zilele mele încep dimineața devreme, programul poate să difere în funcție de clienți. De cele mai multe ori mă trezesc pe la 5-6 dimineața pentru a face cardio iar apoi la 8 am primii clienți. În jur de ora 11 vine antrenamentul de fiare, care este de altfel și cel mai așteptat de către mine. După antrenament, ziua continuă cu clienți până seara.

HeyNews.ro: În ce constă dieta ta?

SCARLAT GEORGE: În alimente cât mai sănătoase, cât mai puțin procesate, care să ofere corpului tot ce acesta are nevoie pentru a funcționa cum trebuie.

HeyNews.ro: Care consideri că e rețeta succesului pentru cineva care face sport ca să se mențină în formă? Ce tip de mișcare ar trebui să facă și cât?

SCARLAT GEORGE: Nu știu dacă sportul vine cu vreo rețetă a succesului. Sportul este ceva simplu. Orice fel de mișcare fie că este alergatul, fie că este antrenament cu greutăți sau abdomene acasă pe covor, numai faptul că ai voința să faci ceva pentru corpul tău, este mare lucru. Dacă iubești sportul, evoluția va veni de la sine. Recomand totuși 30 de minute de mișcare pe zi. Activitatea fizică ne menține sănătoși!

HeyNews.ro: Folosești / recomanzi suplimentele pentru creșterea masei musculare?

SCARLAT GEORGE: Da, folosesc diverse suplimente ce ajută la refacerea musculară și le recomand cu drag. Nu dăunează sănătății, ba chiar aduc mici plusuri. Tocmai de aceea se numesc suplimente. Acestea suplimentează unele lipsuri din corpul nostru.

HeyNews.ro: Ce concursuri ai câștigat până în prezent?

SCARLAT GEORGE: Primul meu concurs a fost Tiger Clasic în 2013 ieșind pe locul 6 la categoria culturism juniori 70kg. În 2014 am câștigat locul 2 la ProNutrition Grand Prix, la categoria culturism juniori 80kg, ceea ce a fost o mare reușită pentru mine, iar apoi în 2015 am luat locul 6 a ProNutrition Grand Prix categoria culturism seniori 80kg. Am mai participat și la un concurs de Powerlifting ieșind pe locul 2, un loc de care sunt foarte mândru. Am făcut genuflexiune cu 250kg, îndreptare cu 260kg și împins la piept cu 160kg, eu având la momentul respectiv o greutate de 90kg. Anul acesta am obținut locul 4 din 20 de sportivi, la Cupa României.

HeyNews.ro: Există rivalitate între voi instructorii? Cum răspunzi la răutățile celor din jur?

SCARLAT GEORGE: Eu cel puțin nu am considerat niciodată un alt instructor ca fiind rivalul meu. Cu toții încercăm să ne câștigăm existența făcând ceva ce iubim, deci, practic, suntem cumva în aceeași oală. Răutăți vor exista întotdeauna, totul e să devii surd, să ignori absolut tot ce auzi rău despre tine și să te axezi strict pe treburile tale.

HeyNews.ro: Ce obiective ai pentru anul acesta?

SCARLAT GEORGE: Să evoluez fizic, să văd îmbunătățiri și de ce nu, poate o medalie sau mai multe.

HeyNews.ro: Care este cea mai mare realizare din viața ta?

SCARLAT GEORGE: Nu am una singura. Tot ce am reușit să realizez până acum, pentru mine înseamnă mult. Faptul că am reușit să concurez și să aduc forme îmbunătățite de fiecare dată, că am putut schimba viețile multor oameni aducându-i la forma dorită, faptul că sunt ce mi-am dorit să fiu și anume antrenor de fitness.

HeyNews.ro: Ce consideri că le lipsește românilor pentru a avea un stil de viață sănătos?

SCARLAT GEORGE: Voința. Voința aceea de a ieși din zona de confort. Pentru mulți mâncatul sănătos și mișcarea sunt ceva mult prea greu pentru că nu este ceva comod. Este mult mai ușor să cobori până la primul magazin, să îți iei niște dulciuri/chipsuri și să te pui în pat la televizor.

HeyNews.ro: Care este cel mai important mesaj pe care vrei să-l transmiți oamenilor?

SCARLAT GEORGE: Să acorde mișcării măcar 30 de minute din timpul lor și să înceapă cu pași mici să scoată din alimentația lor prăjelile și zahărul în exces. Nu este ușor dar nici imposibil. Sănătatea primează și cu toții ne-o dorim!

HeyNews.ro: Ce ne poți spune despre viața ta personală?

SCARLAT GEORGE: Să zicem că am câțiva oameni alături, care mă susțin în tot ceea ce fac, puțini dar de calitate. Încerc să le acord mereu atenția și timpul meu drept răsplată pentru fiecare moment în care m-au susținut.

Ești sportiv? Ai o poveste de viață inspirațională? Scrie-ne povestea ta pe Instagram, iar noi o facem publică cititorilor noștri! 🙂

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.HeyNews.ro acele mesaje, comentarii, opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.

comentarii

Dacă ai un subiect despre care vrei să scriem sau ai surprins imagini foto sau video cu o vedetă scrie-ne pe adresa de e-mail heynewsro@gmail.com.

Lasa Comentariu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai Multe in Interviuri

To Top
error: Contentul este protejat!