Connect with us

Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică încep căutările pentru viitorul câştigător ”X Factor”

Vedete

Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică încep căutările pentru viitorul câştigător ”X Factor”

Juraţii Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câştigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii ”X Factor România”.

După luni de căutări, de audiţii şi repetiţii, cel de-al şaptelea sezon ”X Factor” şi-a găsit câtigătorul la finalul lunii decembrie. Jeremy Ragsdale este primul străin care a câştigat ”X Factor România”, un premiu în valoare de 100.000 de euro, dar şi un contract cu CAT Music.

Pentru a găsi însă câştigătorul celui de-al 8-lea sezon, juraţii au început deja căutările! Mai toţi cei interesaţi se pot înscrie pe http://casting.a1.ro/xfactor/, apoi aceştia sunt selectaţi de o echipă de specialişti, care au în vedere calităţile lor artistice.

Doar cei selectaţi ajung apoi în prima etapă oficială a audiţiilor, care au loc în mai multe oraşe din toată România, dar şi la Chişinău. În total, nu mai puţin de 10.000 de kilometri sunt parcurşi anual de echipă pentru a găsi vocea care are ”factorul X”, adică ar putea înconjura de trei ori România, pe lungimea graniţelor!

În cel de-al şaptelea sezon, echipa Horia Brenciu a reuşit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor” după ce în 2013 a câştigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu şi Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ştefan Bănică, Florin Răduţă, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbiţchi.

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.HeyNews.ro acele mesaje, comentarii, opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.

comentarii

Daca ai un subiect despre care vrei sa scriem sau ai surprins imagini foto sau video cu o vedeta scrie-ne pe adresa de e-mail contact@heynews.ro.

Lasa Comentariu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai Multe in Vedete

To Top
error: Contentul este protejat!