Connect with us

HeyNews.ro

INTERVIU. Andreea Corb, dragostea pentru gătit i-a adus celebritatea pe TikTok: ”Aș vrea să fiu într-o zi un chef de succes”

Exclusiv

INTERVIU. Andreea Corb, dragostea pentru gătit i-a adus celebritatea pe TikTok: ”Aș vrea să fiu într-o zi un chef de succes”

Pe Andreea Corb am descoperit-o prin ceea ce face pe TikTok și, efectiv, am admirat-o pentru dragostea ei față de gătit. La doar 18 ani, tânăra din Oradea, a reușit prin rețetele ei inedite să devină celebră pe rețeaua de socializare, unde a strâns până în prezent peste 13 milioane de aprecieri și peste 304k de urmăritori. Pentru că este altceva decât ne-am obișnuit… ne-am zis că este momentul să facem un interviu cu ea. În exclusivitate pentru HeyNews.ro, Andreea Corb ne-a dezvăluit care a fost video-ul în urma căruia profilul său de TikTok a ”explodat”, cum s-a schimbat viața ei după ce a devenit virală, cum a început pasiunea pentru gătit, ce mâncăruri îi plac, ce planuri de viitor are, dar și despre hate-ul din online. Plus multe alte lucruri interesante! Enjoy!

HeyNews.ro: Hey Andreea. Am vrea pentru început sa te prezinți si sa ne spui cine ești? Spune-ne mai multe lucruri despre tine pe care trebuie să le afle prima dată cineva care nu te-a descoperit încă.

Andreea Corb: Pentru început sunt o tânără de 18 ani, absolventă a Colegiului Național Mihai Eminescu din Oradea, admisă la Facultatea de Drept Babes-Bolyai din Cluj. În timpul liber gătesc, merg la sală, citesc și încerc să îmi urmez visele în fiecare zi. Unul dintre acestea fiind ideea de a avea un restaurant sau un lanț de restaurante peste câțiva ani. Ador sa gătesc și sa fiu un creator de conținut, fapt pentru care am decis să îmi documentez pe Tiktok evoluția în bucătărie.

HeyNews.ro: Ești un fenomen pe TikTok, iar multe din clipurile postate de tine au ajuns să aibă sute de mii, chiar milioane, de aprecieri si vizualizări. Cum a început pasiunea?

Andreea Corb: Fiind asa activă pe platformele de socializare, mi-am dorit să fiu și eu o parte din aceasta comunitate și să împărtășesc oamenilor bucuria pe care mi-o aduce gătitul. Totul a început în carantina, având mult timp la dispoziție, între pauzele de învățat pentru examenul de Bacalaureat, pe lângă faptul că mereu postam pe Instagram reușitele mele din bucătărie, am zis sa încerc și pe Tiktok. Nu mă așteptăm să ia totul o amploare asa de mare, dar ma bucur.

HeyNews.ro: Ai peste 13 milioane de aprecieri si 304k de urmăritori. Ce înseamnă TikTok pentru tine?

Andreea Corb: Pentru mine Tiktokul înseamnă o comunitate plină de oameni minunați sau cum le spun eu “familia de mâncăcioși”, care mă susțin in fiecare zi și fac tot posibilul să răspund la toate comentariile și mesajele pe care le primesc, deoarece chiar dacă nu ne cunoaștem, ei sunt mereu acolo să vadă ce fac, ce noutăți mai am și le sunt foarte recunoscătoare.

HeyNews.ro: De ce crezi că a prins atât de bine aplicația TikTok la public si de ce crezi ca tu ai devenit atât de populara? Care-i secretul?

Andreea Corb: Din punctul meu de vedere, Tiktokul a prins atât de bine la public deoarece este o aplicație în care putem fi noi, oameni simplii, fără filtre de Instagram și unghiuri perfecte la apusul Soarelui. Cheia succesului meu este tocmai asta, faptul că sunt o persoana transparentă, sinceră, căreia chiar îi pasă de oamenii care o urmăresc și bineînțeles plină de creativitate. Cred că oamenii caută persoane calde care să îi amuze, nu doar încă o “Influensarița de plastic”. Îmi face plăcere să fac live-URI în care vorbesc deschis cu oamenii. Însă cred că cei mai importanți factori ai succesului meu sunt faptul că mereu îmi ascult publicul și fac ceea ce ei își doresc să vadă și bineînțeles ambiția de a nu renunța și de a posta cat mai mult este posibil.

HeyNews.ro: Cu ce video ai ajuns virala pe TikTok?

Andreea Corb: Am multe videoclipuri virale, dar primul meu videoclip de succes a fost unul cu pisica mea și o farfurie de mâncare, făcut într-o seară când m-am întors acasă de la sală obosită și mi-a venit ideea în timp ce mâncam.

HeyNews.ro: Am observat pe TikTok mâncărurile care-ți ies din mâini. De unde pasiunea pentru gătit?

Andreea Corb: Pasiunea mea a început acum câțiva ani când urmăream cu sufletul la gură emisiunea “MasterChef” și am început sa îmi doresc să aflu cât mai multe lucruri despre lumea culinară. Rămâneam impresionată de ce pot să facă chefi cu mâinile lor, dar mai ales de precizia cu care lucrau, fie când tăiau cu exactitate un pește, fie când făceau un Creme Caramel perfect. De asemenea, familia mea este foarte înclinată înspre această lume, mama și tatăl meu gătesc mereu acasă, bunica mea cu atâta experiență în bucătăria tradițional-romănească, mătușa mea care și-a urmat de asemenea visul și și-a deschis un laborator de prăjituri. Am avut de la cine să moștenesc această pasiune.

HeyNews.ro: Iti mai aduci aminte prima rețeta făcuta de tine?

Andreea Corb: Prima rețetă făcută de mine cred că a fost salata de vinete, eram foarte mică. După aceea au urmat clătite, brioșe, bezele și câteva nebunii cum ar fi: tort de ciocolata cu bere. Toate aceasta fiind realizate la o vârstă fragedă.

HeyNews.ro: Care-s mâncărurile tale preferate?

Andreea Corb: Am mereu același răspuns la această întrebare, nu pot să aleg, îmi plac toate, sunt o pofticioasă. De la eclere cu vanilie, amandine, torturi, până la orice fel de carne gătită, paste, ciorbe, îmi lasă gura apă doar când mă gândesc.

HeyNews.ro: Iti dorești sa faci o meserie in domeniul gătitului sau e doar o simpla pasiune?

Andreea Corb: Da, mi-aș dori să fie mai mult decât o pasiune, și cred că e bine să avem vise mărețe în viață. Aș vrea să fiu într-o zi un chef de succes, să pot să creez minunățiile pe care le văd la chefi pe care îi admir, cum ar fi Gordon Ramsay. Gătitul este o artă, și sunt extrem de fascinată de toate ramurile sale.

HeyNews.ro: Ce crezi ca trebuie să aibă un Tik Toker ca să aibă succes?

Andreea Corb: Cred că succesul pe tiktok se poate obține dacă știi să îți asculți publicul și să le oferi ceea ce vor ei sa vadă. Totul pare o joacă, dar trebuie depusă foarte multă muncă și seriozitate. Toată lumea începe de la 0 urmăritori, depinde de tine cum îți clădești comunitatea. Dar e nevoie și de răbdare, toate astea nu se întâmplă peste noapte, eu am postat peste 400 de videoclipuri până în momentul de față, așa că dacă ați postat 10 videoclipuri și nu sunteți virali, nu vă dați bătuți, continuați.

HeyNews.ro: Cum îți stabilești contentul și cât îți ia să creezi un video?

Andreea Corb: Îmi place sa creez diferite serii de videoclipuri cum ar fi “ Gătesc pentru tiktokeri faimoși”, “Gătesc pentru urmăritorii mei” sau cea mai actuală “ Bucătăria Andreei Corb”. Dacă sunt populare anumite rețete, încerc să îmi pun și eu amprenta în stilul meu original și să le fac. De obicei durează foarte mult până să postez un videoclip, câteva ore de gătit, câteva de curățat, câteva de editat, dar nu mă plâng deoarece depun atât efort pentru că îmi face plăcere, iar oamenii vad asta.

HeyNews.ro: Cine o urmărește pe Andreea Corb? Pentru cine crezi că ești un trendsetter?

Andreea Corb: Mâncăcioșii din comunitatea mea, variază, de la copii care îmi spun că datorită mie și-au găsit pasiunea pentru gătit, adolescenți, până la mămici care se amuză alături de copii lor. Cred că sunt un trendsetter pentru copii care văd ca dacă muncești la ceea ce îți face plăcere, poți ajunge să faci orice. Asta le spun mereu și îi încurajez să își urmeze visele.

HeyNews.ro: Ce TikTok-eri iti plac din Romania? Dar de afara?

Andreea Corb: Tiktokerii pe care îi urmăresc din Romania sunt: Elian Mita care îmi e tare drag și pot spune amicul meu în lumea culinară de pe Tiktok, George Ilona, Olivia Adams, Cosminandthefamily, Ines Stana, Leoo Dumitru, Cosmin Popa. Iar din afară, pe faimoasele Charlie și Addison, David Dobrik, GaryVee, Newt și mulți alții.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Pe cât de simplu pare un plan, pe atat de cuprinzător poate sa ajunga. O banala escapada cu trenul alături de prietenele tale ajunge sa fie una dintre cele mai memorabile amintiri🥰 Îmi e dor de micile nebunii pe care le faceam in fiecare zi, nu de altceva. Pe atunci, niciodata nu stiai ce îți aduce o noua zi, acum e foarte simplu de ghicit. Uitându-ma printre poze, am dat de asta, nu mi-a placut in ziua in care am făcut-o, dar acum îmi e tare draga pentru ca îmi readuce in memorie sclipirea din ochi mei la auzul unei aventuri ca fuga la shopping in alt oras intr-o zi de marti❤️ . . . . . . . . . . . . . . #romania #romaniangirl #tiktokromania #holiday #vaction #happy #memories #travel #citybreak #girlstrip #makeup #sunset #simplemakeup #simplethings #simplelife #simplelook #stauacasa

O postare distribuită de Andreea CORB (@andreeacorb) pe

HeyNews.ro: Ce altceva mai faci in timpul liber, ce alte pasiuni mai ai?

Andreea Corb: Timpul liber mi-l petrec la sala de sport, ador să citesc, să ascult muzică, dar mai presus decât orice îmi urmez visele cu ambiție și muncesc mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta mea. Adesea îmi încep diminețile la 3-4 pentru a avea timp de toate, să învăț 2 ore dimineața până când merg la școală pentru Bacalaureat pe care sunt mândră că l-am luat cu 10 la istorie, 10 la logică și 9,7 la limba română, ca apoi să am puțin timp pentru mine la sală și să continui ziua cu meditații. Să fac și ceea ce ma pasionează, adică Tiktok-ul sau acum în timpul verii lucrez ca ajutor bucătar pentru a învăța de la cei mai buni. Școala de șoferi este și ea pe lista mea, dar toate ca toate, încerc să fac ceea ce îmi place și mă face fericită.

HeyNews.ro: Ce părere ai despre hate-ul din online? Tu cum răspunzi la hate?

Andreea Corb: Din fericire nu prea am primit hate, dar și dacă primesc, nu mă deranjează cu nimic, faptul că persoana respectivă și-a pierdut din prețiosul timp să spună ceva urât legat de altcineva, înseamnă că problema nu e la mine, e la persoana respectivă. Tocmai că mă simt flatată să văd cât interes îmi oferă alții. Pentru mine contează doar ceea ce cred și simt eu.

HeyNews.ro: Ce planuri ai pentru următoarea perioadă?

Andreea Corb: Momentan lucrez până la începerea facultății, iar în timpul liber mă ocup de Tiktok. Seria actuală, “Bucătăria Andreei Corb” are un succes masiv, #bucătăriaandreeicorb având peste 11 milioane de vizualizări și câteva sute de videoclipuri. Acum aleg ultimii oameni din cei 30 de norocoși care vor intra în Bucătărie și le pregatesc următoarele provocări eliminatorii. Este o concurență foarte mare între ei, și m-am uitat cu bucurie la sutele de videoclipuri în care de la copii de 3-4 ani cu părinții lor până la adulți în toată firea, au făcut niște preparate uluitoare pentru a mă convinge să rămână în Bucătărie.

HeyNews.ro: Un mesaj pentru urmăritorii tăi de pe TikTok?

Andreea Corb: Îi pup și îi iubesc, le mulțumesc pentru toată susținerea lor, sunt niște oameni minunați și ei știu cât de mult înseamnă ei pentru mine. Familia mea de mâncăcioși, vă pupă Andreea.

Pe Andreea Corb o găsiți pe:
TikTok: https://www.tiktok.com/@andreeacorb12345
Instagram: https://www.instagram.com/andreeacorb/

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.HeyNews.ro acele mesaje, comentarii, opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.

comentarii

Dacă ai un subiect despre care vrei să scriem sau ai surprins imagini foto sau video cu o vedetă scrie-ne pe adresa de e-mail heynewsro@gmail.com.

Lasa Comentariu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai Multe in Exclusiv

To Top
error: Contentul este protejat!