Connect with us

HeyNews.ro

Interviu exploziv cu Bogdan Urucu de la ”Războinicii” despre tot ce nu s-a văzut la Survivor România

Exclusiv

Interviu exploziv cu Bogdan Urucu de la ”Războinicii” despre tot ce nu s-a văzut la Survivor România

Bogdan Urucu de la ”Războinicii” a acordat un interviu exploziv despre Survivor România, în exclusivitate pentru HeyNews.ro, în care a spus tot ce a avut pe suflet despre ce s-a întâmplat în Republica Dominicană.

Eliminat după un parcurs relativ scurt în show-ul de la Kanal D, Bogdan Urucu ne-a mărturisit ce a învățat din experiența trăită la Survivor, ce a făcut după eliminare, care au fost cele mai grele momente din Republica Dominicană, ce a învățat după toată experiența trăită, ce părere are cu adevărat despre colegii din echipă și multe alte lucruri interesante.

HeyNews.ro: Te așteptai ca experiența ta la „Survivor România” să fie atât de scurtă? Consideri că a fost îndreptățită eliminarea ta din concurs? De ce crezi că lumea nu te-a votat suficient?

BOGDAN URUCU: Când am primit vestea că voi merge la Survivor nu m-am gândit cât voi sta și nici nu mi-am făcut vreun plan, pur și simplu m-am bucurat de ea și am trăit momentul. Nu am fost surprins de nominalizare pentru că “m-am sacrificat” pentru colegii mei ca să-și poată continua visul, considerând că ar fi nedrept ca ei să se chinuie de câteva luni și să existe riscul să plece acasă înaintea mea prin eliminare. Probabil lumea nu m-a votat mai mult în a doua săptămână de nominalizare pentru că aportul meu la echipa (multe puncte pe traseu) nu a fost atât de mare, bănuiesc. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut!

HeyNews.ro: Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut după ce ai fost eliminat?

BOGDAN URUCU: Primul lucru pe care l-am făcut după ce am fost eliminat a fost să mănânc un sendviș mai exact, cred că l-am mâncat fără să mestec la ce foame îmi era.

HeyNews.ro: Care au fost cele mai grele momente din Republica Dominicană? Traseele ți-au pus probleme sau lipsa condițiilor, a mâncării?

BOGDAN URUCU: Momentele dificile aici în Survivor sunt lupta cu subconștientul care scoate la suprafață tot ce îți lipsește din momentul în care intri (mâncare, familie, etc). În prima zi când am ajuns, pentru că am intrat în concurs imediat cum am ajuns, nu am apucat să mă odihnesc, să mănânc și asta m-a făcut să fiu pus în dificultate la primul meu joc, apoi nu am mai avut probleme pe trasee, cel puțin până la proba de îndemânare unde “exercițiul” este totul iar lipsa de experiență și-a spus cuvântul, practic eu eram așa cum au fost și ei când au ajuns la începutul competiției acum 4 luni jumate, îmi trebuia timp să pot recupera. Deși aveam tot felul de metode rudimentare, create de noi ca să ne antrenăm în camp, nu este la fel ca pe traseu.

HeyNews.ro: Crezi ca mai puteai să continui competiția? Te-ai întors cu probleme de sănătate din junglă?

BOGDAN URUCU: Cu siguranță puteam continua și din punct de vedere fizic și psihic… și din fericire înafara de o accidentare ușoară la încheietura mâinii stângi, dar care m-a pus de câteva ori în dificultate, alte accidentări nu am avut sau alte probleme de sănătate.

HeyNews.ro: Cum te-ai descurcat cu igiena acolo? Te-ai adaptat repede la condițiile de acolo?

BOGDAN URUCU: De obicei mă adaptez ușor situațiilor și asta m-a ajutat și în cazul igienei, ne descurcam cum puteam, când eram pe insulă ne spălam în mare, când eram în junglă ne spălam la râu, bineînțeles doar cu apă.

HeyNews.ro: Ce limite te-au ajutat să depășești această competiție? De ce ți-a fost cel mai frică?

BOGDAN URUCU: Nu mi-am pus nicio limită anume, pur și simplu am dat tot cât am putut, cât am simțit. Nu pot să zic că mi-a fost frica de nimic, însă era un pic deranjant să aud noaptea zgomotele sau diverse insecte, animale care ne “călcau” noaptea.

HeyNews.ro: Se fac strategii la Survivor? Cine crezi că are șanse să câștige acest concurs?

BOGDAN URUCU: Da, fiecare echipă în parte face strategii. Îmi este greu să spun un câștigător pentru că sunt multe caractere acolo și toți au niște povești de viață impresionante. Mi-as dori totuși să câștige unul dintre războinici.

HeyNews.ro: Descrie în câteva cuvinte fiecare coleg din echipa Războinicilor.

BOGDAN URUCU: Sorin – un băita bun, sincer, care spune lucrurilor pe nume.
Albert – un suflet bun cu o performanță sportivă impresionantă.
Sindy – “sufletul petrecerii” și probabil cea mai “războinică” persoană pe care am cunoscut-o vreodată.
Maria – un suflet cald, o persoană sinceră.
Adelina – un caracter puternic, ambițioasă și plină de energie bună.
Marius – un om modest, un coechipier bun, un sportiv complet.
Andrei – probabil cel mai rapid la probele de îndemânare și cel mai precis din toată echipa, un camarad adevărat.

HeyNews.ro: Dacă ai avea puterea să elimini pe cineva, pe cine ai scoate acum din concurs și de ce?

BOGDAN URUCU: Aș scoate orice persoană căreia sănătatea i-ar fi fost deja pusă în pericol. Sănătatea e pe primul loc, aici e doar un joc, un show tv, nu merită să vii beteag acasă și să stai în recuperări mai mult decât ai stat în competiție.

HeyNews.ro: Ce ai învățat din experiența Survivor?

BOGDAN URUCU: Așa cum am mai spus-o, am revizuit faptul că familia este cea mai importantă și că este greu să fii fără cei care ți-au dat viață sau pe lângă care trăiești, că trebuie să apreciem tot ce avem chiar și mâncarea pe care de multe ori o aruncăm la gunoi fără sa ne gândim să o ducem cuiva care nu are, că stăpânirea de sine, autocontrolul și iubirea față de semenii tăi te va conduce doar spre evoluție.

HeyNews.ro: Spune-mi un lucru care îți place foarte mult la tine și unul care te deranjează.

BOGDAN URUCU: Îmi place la mine că am reușit în ultimii ani să am autocontrol mai mult, să nu iau lucrurile personal și să mă bucur de prezent așa cum este. Practic îmi place cine sunt, ce am devenit. Nu este nimic ce nu-mi place la mine și dacă ar fi, aș accepta și aș face demersuri pentru a rezolva situația.

HeyNews.ro: Ce sfat le dai celor care se gândesc să se înscrie în acest show? Cum ar trebui să se pregătească?

BOGDAN URUCU: Dacă simt, să o facă! Nu au nimic de pierdut, doar de câștigat. Nu exista o pregătire anume pentru așa ceva, pur și simplu va veni cumva de la sine dacă psihicul este puternic.

HeyNews.ro: Ce urmează în viața ta, după ce revii în România? Ce planuri ai?

BOGDAN URUCU: Viața mea revine la realitate în primul rând, jocul s-a încheiat, am să continui cu proiectele pe care le am și cu munca.

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.HeyNews.ro acele mesaje, comentarii, opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.

comentarii

Dacă ai un subiect despre care vrei să scriem sau ai surprins imagini foto sau video cu o vedetă scrie-ne pe adresa de e-mail heynewsro@gmail.com.

Lasa Comentariu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai Multe in Exclusiv

To Top
error: Contentul este protejat!